Copşa Mică

Copşa Mică este un oraș din județul Sibiu, situat în Podişul Târnavelor, la confluenta râului Vorumloc cu Târnava Mare, la 43 km nord de reședința de județ Sibiu și 12 km sud-vest de Mediaş. Oraşul a fost pentru mult timp recunoscut ca unul dintre cele mai poluate centre urbane din Europa, din cauza emisiilor provenite de la uzinele Carbosin (negru de fum) și Sometra (metalurgie neferoasă). În ultimele decenii poluarea a fost substanțial redusă, dar istoria industrială rămâne o parte definitorie a identității locale. Orașul a obținut statutul de oraș în 1961, având astăzi o populație de aproximativ 5.369 locuitori.

Date Geografice

Relief

Orașul este amplasat în Podișul Târnavelor, o subunitate a Podișului Transilvaniei, în zona de confluencă a râului Vorumloc cu Târnava Mare. Relieful este caracterizat de dealuri nise cu pante moderate, alunecări de teren și văi largi, cu altitudini cuprinse între 280 și 350 m. Solurile sunt preponderent cernoziomi și faeoziomi, favorabile agriculturii. Râul Târnava Mare traversează orașul de nord-est spre sud-vest, iar râul Vorumloc (Vişa) se déversează în el la marginea de vest a localității.

Climă

Copşa Mică beneficiază de un climat continental temperat, tipic pentru Podișul Transilvaniei, clasificat ca Dfb (climat continental umed cu veri răcitoare) după Köppen. Iernile sunt rece, cu temperaturi medii iernii de -3…-4°C, iar verile sunt calde dar nu toride, cu medii de 18…19°C în iulie. Precipitatiile anuale medii sunt de 600–650 mm, cu un maxim iernii (iunie) și un minim iarnă (februarie). Vântul dominant provine de vest și nord-vest. Amplitudinea termică anuală este de aproximativ 22–23°C.

Populație și demografie

Populația a crescut rapid în perioada industrializării (1960–1990), atrăgând muncitori pentru uzinele Carbosin și Sometra. După 1990, închiderea Carbosin și restructurarea Sometra au dus la migrație economică și scădere demografică. Structura etnică (recensământ 2011): români 84,5%, romi 8,2%, maghiari 4,1%, germani 1,2%, alții 2%. Majoritatea populației este ortodoxă (82%), urmată de romano-catolici (7%), evanghelici luterani (5%) și reformate (3%).

Istorie

Primele urme de oameni pe teritoriul actualului Copşa Mică dată din Epoca Bronzului (mileniile III–II î.Hr.), urmate de asezări hallstattiene (sec. XII–IV î.Hr.) și romane (sec. III d.Hr.). Pe dealul Burc au fost descoperite obiecte din bronz apartinând culturii Wietenberg (sec. XVI–XIII î.Hr.). Prima mențiune documentară certă datează din 1402, sub numele Parva Kabaz, într-un act al regelui Sigismund de Luxemburg. În documente ulterioare apare sub denumirile Kopps Minor (1415), Kyss Kappyss (1429), Kys Kapus (1733), Kopse (1750), iar numele actual Klein Kopische / Copşa Mică este atestat din 1850. Numele provine de la punctul de vamă „Poarta Mică” (Kyss Kappyss) situat pe drumul comercial Mediaș–Blaj.

În secolul XIV localitatea făcea parte din Scaunul Mediaș, o unitate administrativ-militară sașă cu autonomie consolidată de Matia Corvin prin Diploma Universitas Saxonum (1476). Pe locul bisericii evanghelice actuale exista în sec. XV un turn de pază, în jurul căruia s-a dezvoltat asezarea. Biserica romano-catolică este atestată din 1415, devenind evanghelică (luterană) în sec. XVII sub influența Reformei și a prezenței sașilor. Asezarea rurală a fost declarată oraș în 1961, în contextul industrializării forțate.

Dezvoltarea industrială a început în 1939 cu înființarea Combinatului Metalurgic Sometra (producător de lingouri de plumb, zinc și cadmiu) și a continuat în 1950 cu Fabrica de Negru de Fum Carbosin. Cele două uzine au transformat Copşa Mică într-unul dintre cele mai poluate orașe din Europa, emisiile de dioxid de sulf, plumb și cadmiu depășind zeci de ori normele admise. Carbosin s-a închis definitiv în 1993, iar Sometra continuă activitatea sub noi forme de administrare. Poluarea a scăzut semnificativ după 2000, dar impactul asupra sănătății populației (cancer, afecțiuni respiratorii, speranță de viață redusă cu ~10 ani) rămâne un capitol deschis al istoriei locale.

Obiective turistice

Biserica romanică (evanghelică)

Datând din secolul XIII ca biserică romano-catolică, a devenit evanghelică (luterană) în secolul XVII. A fost fortificată în secolul XVI și a beneficiait de refăceri în secolele XVIII și XIX. Este declarată monument istoric din 2010 și reprezintă cel mai vechi edificiu de cultură din oraș, situată pe locul fostului turn de pază medieval.

Biserica romano-catolică „Înălțarea Domnului”

Construită inițial în 1415, a fost fortificată în secolul XVI și integral refăcută între 1763–1779 în stil baroc. De declarată monument istoric în 2010, îşi păstrează elemente de arhitectură gotică și barocă, fiind un martor al trecutului sașesc al localității.

Biserica ortodoxă cu dublu hram „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” și „Adormirea Maicii Domnului”

Sfântită în 1901, construită pe locul unei vechi biserici de lemn din 1864. Este principalul loc de cult al majorității ortodoxe din oraș, cu pictură murală de valoare artistică și un campanar separat tipic arhitecturii transilvănene.

Muzeul Gazelor Naturale

Deschis pentru public în 2010, muzeul prezintă istoria exploatării gazelor naturale în zona Târnavelor, exponând echipamente de sondaj, mașini de pompare, documente și fotografii de arhivă. Este un unicum la nivel național, evidențiând importanța zonei pentru energetica României.

Monumentul Eroilor

Refăcut integral în octombrie 2007 și resfântit la 6 noiembrie 2007, monumentul comemorează eroii căzuți în cele două războaie mondiale. Se află în centrul orașului, într-o piațetă amenajată cu spații verzi, fiind un punct de referință pentru comemorările oficiale.

Personalități

Ioan Lupăș (1882–1967) — istoric, academician, membru al Academiei Române, născut la Copşa Mică. A fost un reprezentant de seamă al școlii istorice transilvărene, autor al numeroșelor lucrări despre istoria românilor din Ardeal și participant la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia (1 decembrie 1918).

Gheorghe Lazăr (1779–1823) — deși născut la Avrig, a petrecut o parte semnificativă a tinereții sale la Copşa Mică, unde a studiat la școala sașă locală. Fondatorul învățământului laic în limba română și organizatorul primei școli românești din București (Școala Sfântul Sava, 1818), considerat „întemeietorul școlii românești”.